Un altfel de jurnal, Jurnalul unui pusti

Jurnalul unui pusti este primul volum din seria scrisa de Jeff Kinney, o carte ce reuseste sa-i atraga pana si pe cei mai lenesi copii in lumea lecturii. Asa cum se specifica de la inceputul cartii aceasta nu este un jurnal intim, care sa redea emotiile personajului principal, ci doar un jurnal care sa urmareasca viata de zi cu zi alui Greg Heffley, elev de scoala generala (si un ajutor pentru acesta in momentul in care va deveni celebru si lumea va dori sa afle mai multe informatii despre viata lui :D ).

Catalogat drept un roman in benzi desenate, cartea  abunda de replici pline de umor si ilustratii haioase in alb-negru. Personajul principal Greg Heffley, tine un jurnal in care consemneaza intamplarile din primul an de gimnaziu, de cele mai multe ori sub forma unor sugestii, reguli care sa il ajute sa devina cel mai popular copil din scoala. De asemenea acesta isi prezinta familia, tatal, mama, Manny(fratiorul mai mic ce scapa mereu nepedepsit), Rodrick (fratele mai mare si cel care il terorizeaza cel mai mult), precum si cel mai bun prieten Rowley, unul dintre cei mai putin populari copii de la scoala, precum si dusmanii.

Recunosc ca aceasta carte m-a facut sa nu imi doresc sa o las din mana pana nu o termin, si pentru ca in romana a fost tradus doar primul volum, am continuat sa citesc celelalte volume aparute in engleza. Recomand Jurnalul unui pusti  atat copiilor (10+ ani ) cat si adultilor, fiind genul de carte de care se poate bucura orice persoana de orice varsta.

Cartea beneficiaza si de o ecranizare, “Diary of a wimpy kid”, fiind pastrate  in film mare parte din replici si din inatmplari asa cum sunt prezentate in carte.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.